Incoincidenţe

Ea păşea grăbită, ţinând într-o mână o mapă şi cotrobăind cu cealaltă prin geantă, după chei. Nu se putea gândi decât la proiectul care trebuia predat a doua zi şi la care mai avea încă o veşnicie de muncă.

De îndată ce şi-a ridicat privirea, l-a zărit. Stătea în faţa blocului ei, însoţit de două geamantane în care ar fi încăput cu siguranţă ea şi toate cărţile ei preferate. El vorbea la telefon agitat, plimbându-se câte doi metri înainte şi înapoi, de parcă ar fi căutat un pasaj secret într-un zid invizibil.

Captivat de discuţia aprinsă pe care o purta, nici n-a observat când ea a deschis uşa. Nu numai atât, dar stătea în dreptul ei, sprijinind-o cu vârful pantofului.

Propoziţia pe care tocmai o rostea i s-a rupt în jumătate, lăsând finalul să se evapore în aerul rece dintre ei. Cum e posibil ca o femeie să-i ţină uşa unui bărbat ? Surprins, nu a schiţat nici o mişcare. Ei i se părea firesc. N-ar fi reuşit să se ocupe şi de bagaje şi de uşa ce se balansa în acelaşi timp. Şi-l imagină luptându-se cu toate trei şi nu-şi putu stăpâni un zâmbet.

– Desigur, poţi să aştepţi şi afară.

El s-a dezmeticit îndată şi a intrat în scara blocului, trăgând după el geamantanele imense şi bolborosind mulţumiri. Au păşit alături în lift, prea aproape unul de celălalt pentru doi necunoscuţi.

– Asta e prima mea zi aici, i-a mărturisit el de parcă n-ar fi fost evident.

– Multe înainte, i-a urat ea, îngrozită apoi de absurditatea cuvintelor care i-au ţâşnit dintre buze înainte să aibă timp să le gândească.

El a zâmbit, înduioşat de încurcătura în care s-a trezit această făptură stranie. Şi-a coborât privirea spre chipul ei colorat recent în roz şi a realizat că nu a avut timp să observe cât e de frumoasă. Liftul s-a oprit la etajul 2, el a coborât iar ea a mai urcat până la 5. De îndată ce uşile liftului s-au închis în urma lui, şi-au dat seama că nu au făcut cunoştinţă oficial.

Restul zilei nu s-au gândit decât unul la celălalt. El regreta că n-a urcat pe scări până la 5, să ajungă acolo în acelaşi timp cu ea, să-i întindă mâna şi să se prezinte. Încerca să-şi imagineze cum s-ar fi simţit palma ei mică lipită de-a lui, dacă era rece sau caldă, cât era de moale şi de fină. I-a asociat toate numele care i-au venit în minte, dar nici unul nu părea să i se potrivească.

Ea, în timp ce deschidea uşa apartamentului, s-a întrebat dacă faptul că n-a avut cartela de interfon înseamnă că nu are nici chei. S-a luptat din răsputeri cu dorinţa de a coborî până la 2 să verifice dacă a intrat înăuntru. În caz contrar, l-ar fi invitat să aştepte la ea. Ce ar fi putut să-şi spună în tot acest timp? Multe, foarte multe….dar se temea să nu îi iasă toate vorbele anapoda pe gură, ca înainte. Dacă prima impresie lăsată ar fi aceea de proastă, şi-ar fi strangulat cu propriile mâini orice şansă de a-l transforma în ceva mai mult decât un vecin.

Noaptea, au adormit amândoi împăcaţi cu acelaşi gând…cel puţin locuiau împreună. Mă rog…, oarecum. Era doar o problemă de timp şi sincronizare.

*****

Zilele treceau degeaba.

Ea a încetat să folosească liftul, în speranţa că se va întâlni “accidental” cu el. El lua în considerare serios opţiunea de a suna la toate soneriile de la etajul 5. Ar fi oferit câte un fluturaş oricui deschidea uşa fără să fie ea. Iar ei…i-ar fi cerut cu împrumut o linguriţă de zahăr.

Ce i-ar fi spus dacă l-ar fi întrebat de unde îi ştia numărul apartamentului ? Sau de ce nu a apelat la un vecin de la 2 ? Ar crede despre el că e un hărţuitor. Poate s-ar teme de el sau poate ar crede doar că e ciudat şi l-ar evita. Nu, nu putea să rişte asta.

Era vorba de timp, iar el era dispus să o aştepte.

Vodpod videos no longer available.