Peretele


Cand eram mica, toti peretii casei noastre erau acoperiti de zugraveala groasa si zgrunturoasa, de aceea care te zgarie daca iti plimbi palmele pe ea. In camera mea era albastra deschis si presarata pe alocuri cu sclipici.

In fiecare noapte innegrita de insomnii obisnuiam sa imi intind mana stanga din pat si sa ciocanesc monoton peretele de langa mine in cautarea locurilor in care zugraveala s-a umflat si suna a gol. A golul din sufletul meu. Imi rumegam ore intregi necazurile copilaresti, ciocanind fara oprire si ignorand juliturile de la incheieturile degetelor.

Intr-o noapte in care, pare-se, suferinta mi-a fost mai puternica, m-am lasat dusa de val si am lovit asa de tare o umflatura incat o bucata aspra de zugraveala s-a desprins si a cazut, spulberandu-se dupa pat. Inainte sa am timp sa analizez situatia, m-am trezit ca desprind intentionat inca o bucata lasand-o se prabuseasca peste surata ei. Odata ce am inceput nu a mai fost cale de intoarcere. Rupeam cu degetele inca o bucata….si inca una, lasandu-ma hipnotizata de zgomotul pe care il faceau cand se frecau de perete inainte de a se sparge in zeci de bucatele sub patul meu. Tipatul mortii lor ma linistea. Nu-mi mai aduc aminte ce m-a determinat sa ma opresc si cum am reusit in final sa adorm. Dimineata, insa, cand m-am trezit, am fost de-a dreptul ingrozita la vederea peretelui jupuit pe toata distanta pe care mana mea de copil ranit a reusit sa o parcurga.

Childish

Sunt ani de zile de cand credeam ca am uitat complet acel episod straniu din viata mea. Acum privesc in gol la peretii cu zugraveala zgrunturoasa din caminul de oaspeti al penitenciarului si imi amintesc, ingenuncheata de durere. Nu am facut legatura dintre ei si copilaria mea pana in noaptea asta, cand m-am surprins ciocanindu-i la fel cum bati pe umar un prieten vechi. Am gasit o  multime de umflaturi pe care as putea sa le sparg si sa le aud murind langa mine. Sufletul meu ar intra, probabil, din nou in transa ca in noaptea aceea pe care inca nu o pot intelege.

Cum as vrea sa le simt cum pier, la fel ca toate sperantele mele…

Ma tenteaza sa imi intind mana nemerica spre ele si sa le smulg de pe peretele nevinovat, prefacandu-ma ca ma eliberez pe mine insami de toate suferintele, de toate asteptarile aspre si zgrunturoase cu care m-am pricopsit din cauza unui zugrav nepriceput la care nu ii pasa decat de plata finala…

Da…imi doresc sa le simt cum mor sub patul strain in care ma aflu, imaginandu-mi ca am ucis tot ce nu imi doresc in viata mea…dar nu mai pot sa fac asta…acum sunt un om mare.

Advertisements
This entry was posted in viata. Bookmark the permalink.

One Response to Peretele

  1. D! says:

    Amazinggg!! nu am stiut episodul acesta :\
    Keep up the good work!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s