Copilul mort din ea


Am inceput sa accept destramarea prieteniei lungi de o viata dintre noi doua. Resemnarea venea cu pasi mici si durerosi…dar venea.

In seara asta, insa, am vorbit mai mult decat in ultima saptamana, fara sa iau in calcul certurile. Am vorbit chestii marunte, am vorbit despre filme si am plans de ras ca doua proaste. Mi-am dat seama ca nu vreau sa renunt la ea ca la o pereche de blugi care nu-mi mai sunt buni si mi-am calcat pe orgoliu propunandu-i sa vorbim despre tot ce s-a intamplat si sa ajungem la o solutie.

Mi-am dorit sa fac impacarea noastra speciala, de dragul tuturor anilor care au trecut peste ea. Am vrut sa fie una din povestile pe care o sa le spunem nepotilor nostrii si pe care sa o scriu aici cu drag.

Oricat de mult mi-ar fi placut asta, o sa scriu, in schimb, despre cum nu ne-am impacat.

I-am propus sa ne intalnim in bucatarie la 3 dimineata (nu stiu de ce, dar soarele si lumina ar ucide toata poezia momentului) si sa fumam pipa pacii…la propriu. Nici una dintre noi nu fumeaza, dar in noaptea asta as fi impartit o tigara cu ea,  fumul din plamanii nostrii simbolizand acceptarea tuturor relelor ce insotesc partile frumoase.

Seful meu e copilul din mine, asa ca i-am propus sa semnam chiar si un “contract al prieteniei”. As fi scris in el ca ii accept urechile clampauge daca imi accepta nasul mare si ne prefacem ca nu le observam. Metaforic, desigur, intrucat si nasurile si urechile noastre sunt perfect in regula.

Aveam de gand sa facem un compromis. Sa acceptam lucrurile care s-au schimbat,dar sa ne concentram pe cele care au ramas la fel.

Ea m-a privit ca pe o nebuna, de parca i-am propus sa dam foc pijamalelor de pe noi si sa dansam lambada. M-a refuzat pe motiv ca ea a trecut peste etapa asta a vietii. M-am abtinut de la comentarii si am renuntat la contract, desi inca militand ambitios pentru tigara.

Am negociat mai ceva ca tiganii la piata, dar ea nu s-a lasat induplecata nicicum. Am renuntat si la tigara si la poezia noptii, dar raspunsul a ramas acelasi: “Eu m-am maturizat. Tu nu.”

Si ce daca?! Nu trebuie sa fii la fel cu cineva ca sa fiti prieteni. Daca e asa, incetul cu incetul o sa raman singura. O sa fiu o batrana cu 100 de caini, ca pisicile nu-mi plac. Nu vreau sa iau fiecare aspect al vietii in serios doar pentru ca asa “se cade”  unei domnisoare de 20 de ani.

Eu vreau sa mor odata cu copilul din mine.

best_friend_by_sigpras

Advertisements
This entry was posted in Oameni dragi, Regrete, Special pentru... and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Copilul mort din ea

  1. boo says:

    in primul rand un hug pentru ca stiu ca ai nevoie >:D<, dupa aia trebuie sa-ti spun ca te ador pentru ca ai folosit cuvantul "lambada" . tu te-ai maturizat, ai incercat sa vorbesti cu ea, ai incercat sa o convingi sa cadeti la un acord, ea….nu…asta e, acu' trebuie sa invatam sa ne resemnam. :*

  2. Dojo says:

    Adia, un prieten adevarat nu doar accepta “diferentele” astea, dar le si apreciaza. Pentru ca suntem cu totii diferiti. Si ne leaga chestii sincere nu rahaturi de genul “tu esti copila, eu nu”. Am peste 30 de ani si ma port de multe ori ca o fetita de 6 ani. Si sa stii ca e bine. E relaxant, e tonic. Si cand trebuie sa revin la comportamentul de femeie matura, crede-ma ca stiu sa fac si asta.

    Mai pune pe raboj o imbratisare si de la mine. Si sincere felicitari pentru ce scrii 😉

  3. Ma inscriu si eu la imbratisari dar adaug si un pupic.

    Nu cred ca e corect deloc. Nu mai vrea sa-ti fie prietena din cauza felului tau de-a fi? Din contra, eu cred ca avem nevoide de prieteni in viata noastra care sa fie complet diferiti de noi. Pentru ca aduc un parfum nou in fiecare zi si ne fac sa ne bucuram si altfel de viata, ne completeaza.

    Sunt sigura ca o sa regrete in timp decizia luata si ii va fi tare dor de copilariile tale cand va fi batrana si trista si nimeni nu va fi in strare sa o faca sa zambeasca asa cum faceai tu.
    Tu nu vei ramane singura, pentru ca oamenii ca tine sunt un magnet pentru ceilalti. Nu ai observat de dimineata cand te-ai uitat in oglinda ca esti un amestec tare ghidus de sinceritate, sensibilitate, voie buna si seriozitate? Da, seriozitate. E clar ca ai maturitate in capsor din felul in care abordezi toate problemele de care vorbesti. Cu siguranta esti matura pentru ca incercai sa cedezi tu si sa faceti pace.

    Ai felul tau de a fi un om mare intr-un copil mic. Asa esti tu si nu ar trebui sa fii judecata pentru asta.

  4. Adia says:

    Multumesc Dojo si Andreea pentru vorbele frumoase si pentru imbratisari :*
    Cat despre prietena mea..am vorbit aseara si am ajuns la un semi-compromis sa zic asa :p Ideea e ca suntem pe calea spre reconciliere 🙂
    Ne prefacem ca nu exista lucrurile care nu ne plac, dar..nu ne despartim :p

  5. jane says:

    eu sunt tare optimista de fel. totusi, trebe sa existe si-un ‘dar’. de multe ori treci fara sa-ti dai seama peste o gramada de chestii marunte intr-o prietenie. dar de obicei, cand se rupe, se rupe. da, poate fi lipit la loc, insa nu va mai fi ca inainte. la mine asa s-a intamplat in ambele situatii. prietenia si amintirile raman, insa caldura se duce.
    e insa mult mai buna reconcilierea decat despartirea.

    plus ca mereu te asteapta lucruri atat de frumoase, chiar daca la un moment-dat simti ca ti se sfasie sufletul.
    te-mbratisez si eu cu drag.

  6. DianaEmma says:

    E trist ca nu puteti salva nimic din prietenia voastra.

    Sa nu iti pierzi niciodata copilul din tine. Poate se vor gasi oameni sa il iubeasca si nu vei ajunge singura… nu poate, mai mult ca sigur. 🙂
    Numai bine!

  7. ssteliana says:

    hope for the best. pana mai e…”hope”

  8. Licuriciu says:

    Poate sa zica si un baiat ceva? 😀
    De ce nu ii arati (in caz ca nu ai facut o deja) blogul asta, si toate posturile pe care i le ai dedicat? Daca ar scrie cineva despre mine asa cum scrii tu despre prietena ta…nu cred ca ar mai avea loc umbra intre noi! Si luati si disecati va problemele! Poate in timp veti uita ce ati simtit acum, dar de fiecare data cand vei reciti ce ai scris pe blog, sentimentele astea te vor ajunge din urma…
    Cu stima,

    Licuriciu’

    • Adia says:

      Sigur ca poate sa zica si un baiat ceva! 🙂 Doar nu e un blog Ladys only :p
      I-am aratat si ce am scris, am si disecat toate problemele si ne-am impacat 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s