Post bitter suedez


Pentru că tot mă întreabă lumea cum a fost la examen, iată răspunsul: “a fost bine !” Mă rog… până la final, a fost bine. În primele 15 minute nu mi-am amintit nici lucrurile pe care le-am ştiut întotdeauna. A fost unul din examenele alea la care vezi foaia şi-ţi spui “o să-l pic”, apoi îl citeşti de două ori şi te gândeşti “nu ştiu nimic”, apoi te uiţi 5 minute în gol  cu resemnare, după care te hotărăşti să-l mai citeşti odată, poate scrii şi tu ceva şi atunci ţi se aprinde beculeţul şi nu-ţi vine să crezi ce prost ai fost primele două ture.

La 10 nu sper niciodată pentru că am 9 sanse să fiu dezamăgită şi nici una să fiu surpinsă plăcut, aşa că sper să mă învârt în jurul unui 9.

Restul zilei am fost o epavă. Am dormit vreo 4 ore, mi-am abuzat neuronii la examen dis de dimineaţă şi am avut cursuri până seara la 8, fără pauze mai lungi de 20 de minute. Aşa că orice am văzut, auzit sau bănuit ieri, n-a trezit în mine decât două instincte: să râd şi să plâng.

În timpul seminarului de psihologia vârstelor de la 6 la 8, nu îmi era numai somn, lene şi mă dureau toate fără să mă doară de fapt nimic, ci eram, pe deasupra şi moartă de foame. Iar profa vorbea despre emoţii. Când a venit vorba de cum reacţionează oamenii la frică, i-am dat unei colege, ca fapt divers, biletul ăsta :

Ea, pare-se, mult mai distrusă emoţional decât mine, a izbucnit într-o cascadă de râs care se străduia să fie silenţioasă, dar îi scăpa din timp în timp câte un chiţăit. Povestea mi se pare, cel mult stranie, amuzantă doar dacă ai fost martor, dar în nici un caz nu mă aşteptam să râdă aşa. De fapt, în viaţa mea n-am văzut pe nimeni care să râdă aşa ! Era roşie ca racul, îi curgeau lacrimile de  parcă ar plânge şi îşi scutura tot corpul aşa de tare încât mişca spătarul de la scaun şi-l izbea constant de banca din spate. Se potolea câteva secunde, inspira adânc apoi izbucnea din nou în râs, parcă la jumătatea drumului aerului spre plămâni.

Ce credeţi că am făcut eu în situaţia asta ? Am râs de râsul ei, desigur ! Şi am râs până m-a durut într-o parte. Îmi era ruşine, aş fi vrut să mă opresc, dar pur şi simplu…nu mă puteam controla. Pe mine, ca să mă opreşti din râs, trebuie să mă şochezi. Să mă plesneşti, să-ţi dai jos pantalonii, să-mi spui că mi-a luat foc casa. Orice, dar să nu mă aştept la asta.

Niciodată, dar absolut niciodată nu a funcţionat metoda cu “gândeşte-te la ceva trist”. Mă gândesc la absurdităţi şi râd de ele. Aşa că atunci când altă colegă s-a întors spre mine cu o figură solemnă, de mamă care-şi mustră pe ascuns copiii în public şi mi-a aruncat biletul asta

râsul meu şi-a pierdut orice urmă de discreţie.

Advertisements
This entry was posted in Perspectiva blondă, Râzi cu mine and tagged , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Post bitter suedez

  1. ajnanina says:

    sa-ti dea Dumnezeu sanatate si note bune la examene!
    de mult nu mai rasesem asa in fatza monitorului…
    daca pana spre final doar zambeam mai larg, biletul colegei tale m-a facut sa rad in hohote…!

  2. Marius Ola says:

    Să înţeleg că nu orice câine mort are un trecut trist?:))

    • Adia says:

      sigur ca are. chiar daca a avut o viata fericita e trist faptul ca a murit :p
      dar cand sunt in starea asta nu ma afecteaza tristetea doar socul…sau durerea, dar prefer socul :p

  3. Moretta says:

    Eu tin minte cand eram anu trecut la ora de engleza si toata lumea trebuia sa rezolve un exercitiu pe caiet. Era asa liniste in clasa aia incat nu bazaia nici musca . Ma simteam ca-ntr-un film d-ala subiectiv, in care vezi scena, protagonistul si ii auzi vocea pe fundal.

    Nu aveam in momentul ala nici idei ca sa aberez pe caiet, mi-era foame, somn si deci zero chef. Ma uitam la colegii mei constiinciosi si oftam. Cu toata frustrarea mea concentrata in privire, am dat sa ma uit la profa, care avea o moaca statica, in expectativa, de toata jena. Deci crede-ma ca am bufnit intr-un ras isteric, uitandu-ma la profa fara teama ca si-ar da seama ca ea era motivul care mi-a declansat “criza”. Dupa ce imi trecea pofta de a rade din cauza fetei ei, incepeam sa rad de nesimtirea cu care ma holbasem pana atunci la ea & so on….

  4. Neamtu' says:

    M-ai omorat ! :))) Si acuma rad! Foarte fain povestit si amuzant! Sunt momente din astea , in care razi, pur si simplu, emotiile isi spun cuvantul. La unul dintre examene i-am spus unui coleg sa NU se gandeasca la un cocostarc… A picat examenul, saracu’…

    • Adia says:

      =)) doamne ce rau ai fost !! eu pe ideea asta cu gandeste-te la ceva trist am ras odata pana m-au durut toate coastele. ma gandeam ca vine sfarsitul lumii si raman doar doua X si Y (pe care ii tot schimbam, dar aveam grija sa nu aiba absolut nimic in comun si eventual sa nu se suporte) apoi imi imaginam viata lor impreuna :p

  5. eu's M says:

    =))
    In anul 2 de facultate ne venise un coleg nou de la alta grupa. Mi-a spus baiatu din camin ..”merg si eu maine cu tine ca doar pe tine te cunosc din grupa asta”. A doua zi la ora 8 eram toti la seminar.. profa vorbea, toti eram atenti.. intra pe o ureche iesea pe cealalta” Si cum eram eu asa “concentrat” la ceea ce spune se apropie colegul de mine si imi sopteste la ureche…”mamăăăăăăăăă ce de marmote sunt in grupa asta!!!!!!!!!!!!!” in secunda 2…toata grupa se uita la colegul lor, la mine de fapt, cum se dadea cu capul de banca si radea….Faza nasoala e ca nu am putut sa le spun colegelor de ce rad…(eram 2 baieti si vreo 16-18 fete la ora aceea)

  6. teodora says:

    Rad cu lacrimi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s