Au săvârşit primele crime la începutul secolului 18 şi au transmis secretul de a ramâne necondamnaţi din generaţie în generaţie. Şi-au schimbat înfăţişarea de mii de ori de-a lungul anilor, dar principiul după care funcţionează a rămas acelaşi : “suferinţă”.
Vedeţi voi, aspectul lor îi ajută să-şi atragă victimele, de regulă femei, în aşa fel încât nu e nevoie să-şi piardă vremea cu planuri de capturare, ci doar aşteaptă, mândri, îngâmfaţi, proximitatea bietelor creaturi neştiutoare care îi vor lua acasă.
Ei nu se ascund, nu atacă din umbră, silenţios şi discret şi nu se prefac a fi nevinovaţi.
Ei strălucesc în timpul liber în vitrine puternic luminate, întrecându-se în eleganţa construcţiei, în suavitatea şi culoarea materialului şi în durerea pe care o vor provoca mai târziu.
În acţiune, îşi vestesc sosirea zgomotos, ţăcănind din călcâie la intervale egale, contopiţi cu victima, pentru a hipnotiza martorii şi a-i convinge să le ţină partea.
Încă de la începutul existenţei lor, au fost consideraţi un rău necesar, un rău prea frumos pentru a milita împotriva lui. Aşa că zi de zi, femei de pretutindeni, îşi vând confortul acestor criminali în favoarea unor promisiuni de delicataţe, pentru iluzii false de gambe mai subţiri şi de înălţimi impunătoare.
Nebunia s-a extins la nivel global, ca o formă rară a sindromului Stockholm, de identificare cu atacatorul. Femeile nu urăsc aceşti criminali fără milă, nici nu vor să renunţe la ei. Ba din contră, îi preţuiesc, îi îngrijesc şi se laudă cu ei oricui vor să le asculte.Ele nu se mai consideră victimele lor, ci îi îndrăgesc peste măsură.
Ele acceptă faptul că orice distanţă parcursă în compania lor se triplează, că le fură cu neruşinare din viteză, din echilibru, din relaxare. Ele tolerează durerea provocată de fiecare pas, iar la finalul zilei, stau desculţe pe gresie, dând voie oaselor să revină la normal, ca a doua zi să o ia de la început.
we love high heels 😛
🙂 stiu ca e despre pantofi, dar trebuie sa zic o chestie despre criminalii in serie 🙂
Am citit o cartulie despre criminali in serie. Prinsi. Ca neprinsi.. alta poveste. Majoritatea erau germani sau britanici. Parca si un ungur, si.. o romanca. O Vaduva neagra. 🙂 Vreau sa zic ca e o carte extreeem de atragatoare! Raul fascineaza. Daca era o cartulie despre Good Fairies of the .. whatever, nu o citeam. 😐
Asa si cu papucii, evil dar fascineaza :))
intr-adevar, e mult mai interesant raul decat binele. cum ii zice la carte?
din pacate nu mai stiu. Era imprumutata de la biblioteca, Autorul era un fost politist, scria si romane politiste. Era roman. Avea un stil foarte atragator. 🙂 Cartea era din anii `90. Am incercat sa dau de el pe google dar nu l-am gasit. 😦
pacat, mi-ar fi placut sa o citesc. daca iti amintesti vreodata, sa imi spui 🙂
criminale nu exista?
ba da, sandale :p
Ma simt incredibil pe tocuri, dar abia astept sa le dau jos.
Asociezi minunat cuvintele.
si eu ma simt incredibil, inalta si slaba si eleganta, dar visez la uggs tot timpul cat le port.
ps: multumesc 🙂
Iaiii… mie imi place sa merg pe tocuri si prin casa, cand nu ma vede nimeni. Am facut si jogging pe tocuri. 🙂 Doar ca nu ma refer la tocurile cui… mi se par hidoase. Le prefer o idee mai grosute si patratoase. Si tocurile mele nu tacane. Sau poate m-am invatat eu sa merg fara zgomot. 🙂
PS – Ma refer la tocuri de 12-15 cm 😀
tot respectul !
Deh! baba suferă la frumuseţe!:)
corect ar fi sa sufere si mosul :p
Uneori suferă şi el, la portofel:))
lasa ca e mai bine asa, doar baba 🙂
A, ok. Ma duc sa-mi iau adidasii.
e prea frig pentru adidasi…a nins!
Intradevar e placut pt o femeie sa mearga pe tocuri…Se simte impunatoare, superioara si mai frumoasa, mai eleganta
Frumos blog ai , felicitari.
multumesc, te mai astept 🙂
o pereche de incaltaminte eleganta face cat 10.000 de embleme “de firma” [gen V-ul de Nike sau pisica aia de la Puma] :))
Sacrificiu de dragul artei…right?:))
corect, femeile-s dracu’!