Decembrie în apartamentul 21


Zăpadă.

Zăpadă multă, albă, rece şi pufoasă. O calc în picioare şi în loc să se supere, mă gâdilă sub tălpi. Fulgi mari îmi împodobesc hainele şi părul, iar unii, mai îndrăzneţi, îmi poposesc pe gene. Vor să văd lumea prin ei.

E decembrie.

Un decembrie vechi, de care mi-a fost dor.

Mă face să iubesc apartamentul acesta mai mult ca niciodată. Nu  pentru că e numărul 21, nici pentru că e de ajuns să trec strada ca să ajung la facultate, nici pentru baia incredibilă, nici pentru liftul în care mă blochez de câte ori sunt în întârziere.

Pentru ferestre.

Pentru că în loc să-mi otrăvească ochii arătându-mi zilnic un bloc, în faţa lor sunt copaci, iarbă, o alee în zig-zag din pietre, în pantă. Acum, totul e acoperit de zăpadă. Dacă nu i-aş fi privit zilnic, aş crede că din cauza ei copacii sunt îndoiţi.

Printre jaluzelele întredeschise răzbate întunericul. Doar că de câteva nopţi încoace, întunericul e luminos. E portocaliul felinarelor reflectat în albul perfect al zăpezii.

În spatele blocului, nici o mişcare. Parcă întreaga lume s-ar fi oprit să se bucure de frumuseţea vechiului decembrie.

În casă e cald şi bine. Predomină senzaţia pe care credeam că am uitat-o, când fără să îţi dai seama, îţi ţii respiraţia în anticiparea unei mari bucurii. Totul aduce a sărbătoare. Bradul e turcoaz cu argintiu, iar eu sunt încălţată cu oameni de zăpadă.

Stau cu coatele sprijinite pe masa din bucătărie şi mă uit, ca la televizor, la decembrie.

E trei dimineaţa în apartamentul 21, iar eu sunt fericită.

This entry was posted in Like...stupid happy!, Momente speciale and tagged , , , . Bookmark the permalink.

18 Responses to Decembrie în apartamentul 21

  1. Sunteti interesati sa facem schimb de link 🙂 mentionez ca am zilnic 2000-3000 de afisari si aproximativ 300 vizitatori unici http://www.wta.ro/12688stats_index

    Astept raspuns din partea voastra pe mail sau blog-ul meu 🙂

    Blog personal : http://www.baiatulciudat.wordpress.com
    Nume : Baiatul Ciudat

    Multumesc 😀

  2. Vania says:

    La 3 în zori, fericirea este aproape un dat…

  3. Rauol says:

    E suberb acest anotimp … iar cand totul e alb ma cuprinde un sentiment de liniste si bine

  4. Fara zapada e trista aceasta perioada. Ar fi ca si vara fara razele fierbinti de soare, fara ploile torentiale, primavara fara aerul de prosmetime a florilor, toamna fara explozia de culori …
    Nu inteleg cum cineva poate sa spuna ca lumea este un loc periculos, degradant cand exista atata frumusete in jurul nostru….
    Atmosfera Sarbatorilor pluteste in aer prin fulgii care aluneca incetisor din cer, prin frigul care ne inroseste nasul si obrajii si prin zambetele copiilor care trag dupa ei sanii mai mari ca ei. In sfarsit un decembrie cu zapada! 🙂

  5. Laura says:

    Cand m-am trezit dimineata, m-am speriat. Am crezut ca am dormit pana la 2 or smth. De fapt era 10.00. Dar soarele stralucea atat de tare si dadea atat de multa lumina cu ajutorul zapezii incat… Anul asta chiar e iarna. 🙂

  6. mace says:

    am scris si eu ca daca e iarna e absolut normal sa avem zapada, si imi place asta, chiar daca am racit, chiar daca in casa nu e cald si bine ca in apartamentul 21, cat despre peisajul pe care il ai, iar te invidiez, eu am parte de alte blocuri, insa o sa ajung in curand pe meleaguri natale unde o sa am un peisaj mai deschis, case, turla bisericii, macaralele de pe dunare si muntii macinului…
    Si cred ca mi-ai dat ideea unui nou articol.

  7. zizzou says:

    Zapada de anul asta imi aduce aminte de copilaria petrecuta in vechea mea casa! Eram asa fericit si bucuros cand ma trezeam in diminetile de iarna si vedeam pe geamurile mari, semi-ovale, zapada asternuta intr-o singura noapte…era ceva feeric!

  8. Marius Ola says:

    M-am bucurat şi eu de fulgii de nea şi de omăt, aşa copil mare cum sunt acum. Frumos ai mai spus:)

  9. olimpiu says:

    iar ca sa fi si mai fericita intra pe blogul http://www.recuzita.blogspot.com, te asteapta un articol in care te vei regasii, nu iti spun mai multe ca sa nu stric surpriza.
    Craciun Fericit si un an nou plin de bucurii si IIIIIIIUUUUUUBBBBBBBIIIIIIIIRRRRRRRREEEEEEE, draga ADIA.

  10. costin says:

    frumoasa iarna.rece,alba si vantoasa.asa cum trebuie.vacanta placuta 🙂 !

  11. catalina says:

    În sfârşit zăpadă !! 🙂

  12. Pisi says:

    Craciun fericit

  13. Zamfir POP says:

    Dacă nu este prea târziu, vin şi eu, tot cu urarea: să ai un Crăciun Fericit! Să ai parte de sănătate ca să te poţi ocupa şi de Fericire!

  14. calinhera says:

    Zăpadă. Fie. Sărbători frumoase!

  15. Teodora says:

    Sarbatori fericite si la multi ani!
    Cu drag, Teodora.

  16. Mladin Adrian says:

    sa topit 😦

  17. Adia says:

    din pacate 😦

Leave a reply to catalina Cancel reply