Sărbători fericite…cu întârziere !


Sper că aţi avut cu toţii parte de un Crăciun alb, alături de persoane dragi şi că moşul v-a fost darnic !

Îmi cer scuze de la toţi cei cărora trebuia să le urez din timp şi nu am făcut-o. Am un motiv bun, pe cuvânt ! Am fost la munte, ruptă de civilizaţie, unde nici n-aş fi îndrăznit să sper la net, având în vedere că nu am avut nici măcar semnal la telefon.

Crăciunul meu, sper că spre deosebire de al vostru, nu a fost minunat. N-am avut deloc zăpadă. Ba chiar era o atmosferă de primăvară, de parcă am ieşit de 1 mai, nu de Crăciun. Am stat afară în tricou şi nu mi-a fost frig.

Tind să cred că mi-a plăcut mai mult anul trecut, când m-a izbit o sanie în piept şi am învăţat că ţi se pot învineţi şi porţiuni ale corpului la care nu te aşteptai vreodată să facă asta. Cu toate că vreo 3 zile a trebuit să am grijă să umblu încet, să mă întorc încet, să vorbesc încet şi chiar să respir încet, fiind convinsă că mi-am rupt vreo câteva coaste, cel puţin când m-am întors am avut ce povesti.

Anul acesta, în schimb, în afară de o drumeţie până la cascada Bâlea, am stat în cabană şi ne-am maimuţărit. Singura amintire de care vreau să scap cu orice preţ e faptul că ne-am jucat ruletă cu shots şi ne-am gândit că ar fi amuzant să punem pe lângă angelli, wiskey, garrone, vin, rachiu şi gin şi câte un pahar de apă caldă şi zeamă de murături. Ei, vă rog să mă credeţi pe cuvânt că după ce bei de 3 ori consecutiv zeamă de pe murături ţi se pare toată viaţa acră şi scârboasă!

Vouă cum v-a fost Crăciunul ?

Vodpod videos no longer available.

Sursă foto.

Advertisements
This entry was posted in Everyday and tagged , , . Bookmark the permalink.

17 Responses to Sărbători fericite…cu întârziere !

  1. costin says:

    Trist si ferice in acelasi timp. Ferice pen’ca am avut ocazia sa il petrec cu ai mei si sa ma bucur de ei cat inca mai sunt acei oameni pe care mi-i amintesc de cand ma stiu, atat fizic cat si … metafizic :)). Si trist, pt ca … mi’s singur dupa vreo 2 ani si 7 luni…si desi au trecut 3 luni de cand mi’s singur, inca ma simt ca un peste pe uscat cu privire la aceasta newly-aquired solitude. Si cam atat…

    Privim cu speranta de mai bine spre viitor, nu? 🙂 Indeedly-doo! Sarbatori fericite in continuare!

    • Adia says:

      ei, lasa ca un sfarsit aduce cu sine un nou inceput (de obicei, mai bun). acum esti in perioada de tranzitie, dar o sa fie mai bine cu timpul si o sa o gasesti pe “the one”

  2. costin says:

    nici nu ma idoiesc! multumesc frumos pt incurajari 🙂

    in rest, nu pot spune ca am capatat vanatai nedorite Craciunul asta. si nici nu am baut mai mult decat ar trebui; ba poate chiar mai putin decat ar trebui… dar pt asta exista revelionul. VIVAT! :)) petrecere placuta si tie de rev,apropo!

    • Adia says:

      multumesc la fel, dar cred ca eu de revelion o sa stau acasa, pentru ca de 3 ani n-am mai petrecut sarbatorile de iarna “in sanul familiei”. cat despre vanatai…eu am povestit doar de cea mai grava, ca am avut parte de ele cu carul. (sunt o bleaga :p)

  3. costin says:

    1. :))) cute. in sensul ca e cute ideea de clumsiness. nu ca te-ai lovi :|. Doamne fereste! oricum,sper sa nu mai ai parte de contuzii de amploare mare. cred ca si eu sunt destul de bleg…dar din fericire nu m-am mai lovit de mult in locuri mai sensibile :)). si sper sa nu sparg streak-ul asta. am scapat teafar pana acum iarna asta…

    2. are si ce zici tu acolo farmecul … ei/lui (legat de petrecutul acasa al sarbatorilor). sa fie cat mai frumos iti urez! sa te intorci cu bateriile reincarcate pt un an super awesome! pt ca este un fapt bine stiut de catre mine ca vei avea un an super awesome…am zis!

  4. Mladin Adrian says:

    Mersi, mersi la fel si tie si muuuulta sanatate si dragoste!!! freeeee big hugs an kisses :)) :*

  5. boo says:

    eu am primit ce am vrut si anume sa joc jungle speed si………….. NU MAI VREAU! is plina de rani si vanatai mai ales pe maini :-<. lasa ca poate ne-a fi revu mai "zapados" 😀

  6. alphadog says:

    Liniştit şi cald! Dar sigur vine şi ninsoarea. De dimineaţă a scuturat cerul puţin praf de iarnă peste casă şi-n curte. Şi e mai frig decît ieri.

  7. Vania says:

    Sărbători fericite, tot cu întârziere. Crăciunul l-am depăşit cu bine…

  8. Intoarcerea!!!! megatripu’!!!!!!!!!!
    😀

  9. celmaibun says:

    încă nu e târziu..asemenea şi ţie 🙂

  10. Catalin says:

    Mai bine jucati altceva, mai incitant. 😛
    Oricum, ideea cu zeama de muraturi a fost neinspirata, intr-adevar. 🙂
    Sarbatori fericite! >:D<

  11. ake says:

    Vrei sa facem link exchange? Eu te-am adaugat deja in BLOGROLL. Multumesc.

  12. ai fost în poiana braşov ? 🙂 oricum dacă ai fost în braşov ti-ai luat ţeapă, lipseşte zăpada cu desăvârşire …chiar azi mă gândeam, nu mai e mult şi apar ghiocei .

  13. DianaEmma says:

    Craciunul a fost frumos… cu placerea de a-mi revedea familia…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s