Accept prin donaţie copil

Acest articol nu este un pamflet.

Accept prin donaţie orice copil, fată sau băiat, nu contează. Trebuie doar să aibă între 6 şi 8 ani şi să locuiască în Cluj sau în imediata apropiere. Nu vă speriaţi, nu îl vreau de tot, să îl trec pe numele meu şi să îmi spună “mamă”. Îl vreau pentru vreo oră. Împrumut, cum s-ar zice.

Nu, nu am înnebunit.

Tocmai am aflat că 2 puncte din examenul de la psihologia vârstelor constau într-o fişă de observaţie despre un copil de vârstă şcolară mică şi interacţiunea lui cu alte persoane. Aşa că trebuie să studiez comportamentul copilului faţă de părinţi, rude sau alţi copii şi să îmi dau seama ce competenţe emoţionale şi-a dezvoltat până în momentul de faţă.

Problema e că trebuie să termin toată treaba până Luni şi weekendul ăsta nu merg acasă. În doi ani de facultate de ce nu m-am gandit eu oare să îmi fac şi cunoştinţe mai puţin apropiate de vârsta mea?! Aşa cum să fac, să merg prin vecini şi să spun : “Bună ziua, sunt eu, de la etajul 5. Aveţi copii? Vă deranjează dacă mă uit la ei vreo oră? Nu nu, prefaceţi-vă că nu-s aici, o să stau într-un colţ şi o să iau notiţe.”  Ei, tare m-aş mira dacă femeia aia n-ar suna la poliţie !

M-am mai gândit să merg în mall şi să-mi găsesc acolo pe cineva care se încadrează în standarde, dar aşa se complică situaţia şi  mai tare, pentru că trebuie să aud ce vorbeşte, şi la gălăgia de acolo, pentru asta trebuie să stau foarte aproape. Nu cred că am vreo şansă să trec neobservată şi nebănuită dacă mă ţin la un metru în spatele cuiva vreme de o oră.

Aşa că vă rog, în numele ştiinţei şi al notei mele de la examen, lăsaţi-mă să mă uit la copilul dumneavoastră, într-o situaţie tipică, în prezenţa dumneavoastră. Nu aveţi de pierdut decât o oră.