Elena


Elena era cea mai drăguţă fată din clasă. Îi lipseau câţiva centimetri buni până să împlinească un metru şaizeci. Ochii şi buzele ar fi spus despre ea că e o femeie frumoasă, dacă obrajii netezi şi nasul mic n-ar fi trădat copilăria încă neîncheiată. Părul negru, drept şi lung până la jumătatea spatelui îi oferea cea mai mare parte din farmecul imposibil de neobservat.

Era, pe cât de mică, pe atât de gălăgioasă. Se supăra uşor, iar atunci când se certa, vocea ei de fetiţă îmi amintea de un Jerry nervos pe Tom.

Elena stătea în banca din spatele meu şi cândva eram prietene. Îi plăcea la nebunie să povestească filme. Îmi povestea un film de două ore în şase, chiar dacă îi ziceam că l-am văzut.

În sufletul ei era cea mai ciudată combinaţie de scepticism şi naivitate. Vedea mai întâi părţile rele în toţi oamenii din jurul ei, abia apoi lua în calcul posibilitatea existenţei vreunei trăsături pozitive.

Nu învăţa niciodată, nu pentru a se împotrivi sistemului, ci pur şi simplu din comoditate. Cu toate astea, avea întotdeauna note mari pentru că era suficient de deşteaptă încât să îi fie de ajuns ce a ascultat cu o singură ureche la ore.

Eram convinsă că o să devină într-o zi o femeie puternică şi independentă. Îmi amintesc adesea cum condamnam împreună femeile care îşi tund părul scurt după ce se căsătoresc. Le-am poreclit “freze de tanti” şi ne juram una alteia şi nouă însene că niciodată nu o să cădem în acest păcat.

Pe clasa a 11-a, Elena s-a îndrăgostit. În ceea ce îl privea pe iubitul ei părea să nu vadă decât calităţile şi să ofere pretexte defectelor. Îl iubea şi nimic nu mai conta în afară în asta. Nu i-a păsat că e doar un copil atunci când a acceptat să se căsătorească la sfârşitul liceului, nu i-a păsat  că trebuie să facă facultatea la distanţă şi nu i-a păsat nici când el i-a spus ca trebuie să rămână întotdeauna slabă ca să îl atragă.

Cu o jumătate de an înainte de nuntă, şi-a băgat în cap că părul ei nu e frumos şi s-a încăpăţânat să încerce toate culorile şi toate combinaţiile de culori, ca să o găsească pe cea mai potrivită pentru ziua cea mare. Eu îi spuneam în glumă să îşi cumpere pălărie în loc de voal, pentru că abuzându-şi astfel părul, ziua nunţii nu avea să o prindă decât cheală.

Îmbrăcată în rochia de mireasă, cu părul blond adunat într-un coc sever la ceafă, faţă Elenei părea să fi fost întotdeauna a unei femei, fără să mai păstreze nimic din seninătatea dulce a fetiţei de ieri.

După ce am început facultatea, ne-am vazut rar. Având nevoie de bani, ea s-a angajat la un chioşc de doi metri pătraţi, pe unde aveam grijă să trec de câte ori veneam acasă. Niciodată, însă, n-am mai găsit-o pe copila gălăgioasă şi energică de altă dată. Elena nu se mai enerva, nu mai râdea şi nu mai povestea filme. Îi uram întotdeauna să fie fericită şi îmi spunea, cu un zâmbet chinuit că e.

Ultima dată când am vazut-o, Elena avea freză de tanti.

Advertisements
This entry was posted in amintiri, Oameni dragi and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

31 Responses to Elena

  1. Catalin says:

    Frumos articol, trista poveste. Sa inteleg ca Elena chiar exista?
    (in fine, banuiesc ca are alt nume)

  2. ionut andrisan says:

    cred ca problema cea mai mare e in mintea si atitudinea ei.. viata poate fi misto chiar daca trebuie sa vinzi la chiosc 😀

  3. Laura says:

    Da… si eu discut cu prietena mea despre cum toate tipele, dupa casatorie, se tund scurt si isi fac parul permanent. Si am promis sa nu ma tund niciodata si sa nu ma fac niciodata permanent. Sa vedem acum, daca asta imi reuseste!… Daca imi reuseste sa ma iau cu cineva care ma iubeste FIX pentru ce sunt, probabil ca da. 🙂

    • Adia says:

      stii ca eu am avut parul permanent? doar ca lung. :)))))
      da, stiu. suna ca o gluma proasta. am mers pe ideea ca “incercarea moarte n-are”. lumea zicea ca imi sta bine (probabil din politete), dar eu ma simteam ca medusa :))))
      bine ca a trecut!

  4. Neamtu' says:

    De ce e atat de trista povestea asta? Oare asta sa fie destinul ‘Elenelor’?

  5. frumoasa istorisire si moralizatoare.
    cred ca cel mai important e sa ramanem noi insine in orice circumstante. se pare ca unii dintre noi suntem prea slabi sa ramanem asa si ne e mai usor sa ne schimbam dupa bunul plac si comfort al celor pe care-i iubim.

  6. Grim_Cris says:

    E o copila care si-a taiat creanga de sub picioare. Dupa cadre a ajuns o simpla tanti, la o varsta foarte frageda. Articolul asta ar trebui sa fie o lectie de viata pentru multe fete ca Elena, dar pentru ca sunt orbite de dragoste or sa aiba impresia ca fabulezi, si-atat.

  7. Petrov says:

    majoritatea femeilor is elene. barbatii la fel.

  8. 1. Too young, too soon!
    2. O viata ai, traieste-o la maxim, nu pe 2m paatrati
    3. Vreau par luuuuuuuuuuuuung- eu nu o sa fiu o tanti veci. Daca as avea un cap perfect(la forma ma refer) m-as tunde periuta, da in rest,scurt, NO WAY!

  9. maw says:

    cred ca ar fi frumos sa-i reamintesti tu toate lucrurile astea. poate ar ajuta-o sa ia atitudine.

    • Adia says:

      ce atitudine sa mai ia? sa divorteze? sa se transfere la zi si sa se mute in camin si sa fie nevasta doar in weekend? singurul lucru ce mai poate fi salvat e parul, din pacate.

  10. Rafa says:

    Suna ca un necrolog – unde nu e minte, vai de picioare

  11. da…trista schimbarea. poate ca s-a maturizat prea devreme, a ales sa se casatoreasca atunci cand poate mai avea nevoie sa copilareasca.
    iubirea schimba oamenii…si uneori e prea tarziu sa iei anumite decizii.

  12. Semafor says:

    Articolul tau chiar m-a impresionat, mi-a ramas gandul la el de cand l-am citit. Si nu stiu de ce dar parca imi confirma impresia cu care am trait mereu : fetele frumoase si cu potential nu sunt neparat si cele care obtin ceea ce merita.

  13. artistu says:

    Am si eu printre cunostinte o “Elena”, Insa uite ca dupa 7 ani petrecuti langa un tampit si jumatate ea a reusit (mai impinsa de la spate de noi sau nu) sa ii dea papucii tembelului care nustia decat sa se scarpine la oua si sa bea bere. Si ei inca nu erau casatoriti. Ma intreba oare cum devenea “dupa casatorie”! Ce ar fi sa incepeti usor, usor sa o “motivati” si voi cei care o cunoasteti pe Elena! 😉

  14. Bogdan says:

    fain postu’….complicata si amuzanta faza cu identitatea si fostii colegi de liceu transformati in detectivi

    scrii chiar bine:D

  15. emmafantasy says:

    La fel ne promiteam şi eu cu prietenele mele. Nu vom fi “tanti” niciodată, şi nu doar în ceea ce priveşte coafura. Dar unele sunt pe cale să pice în capcana asta… 😦 E păcat…

  16. lusion says:

    Eu cred ca sa indragostit de cine nu trebuie 😦
    Dupa reactiile Elenei, dupa zambetul trist, miramasi sa nu o bata…
    Atunci cand pui conditii nu e dragoste adevarata, e doar o imitatie care se rupe dupa primele probleme.

  17. Leusor says:

    Ma bag in vorba si poate supar. E cunoscut faptul daca un copil la 2-3ani nu este invatat sa isi stranga jucariile singur,la 15 ani nu isi spala vasul si va fi imprastiat toata viata .Acelasi lucru s-a intamplat si cu Elena.

    In scoala a cautat varianta usoara , nu a invatat si s-a bazat pe ce prinde din zbor , in viata reala a ales tot varianta usoara magazinul de 2mp .

    Pare o poveste trista , dar in cele din urma trebuie sa vanda si cineva si in magazinul de 2mp.

  18. Ciupanezul says:

    In viata nu e totul roz. Greselile sunt facute pentru oameni. Oamenii sunt facuti sa greseasca. Nu spun ca ar fi gresit ca a luat decizia pe care a luat-o insa … maturizarea inainte de vreme este ceva.

  19. anduL says:

    mai.. mie intr-un fel mi-e rusine de ce zic.. m-a impresionat f mult povestea.. si aproape ca am plans.. poate o sa ziceti ca sunt fraier ca scriu atata despre ceva nesemnificatif, precum plansul.. dar sunt baiat, si repet, mi-e rusine sa zic dar m-a impresionat f mult povestea

    @Adia –> tu chiar stii sa povestesti! Te rog, nu te opri ;):)

  20. Esqvilyn says:

    Pare ca toate neimplinirile din viata Elenei de dupa clasa a 11-a s-au datorat baiatului de care s-a indragostit. Apogeul “urii” impotriva acestor specimene e atins in comentariul asta: “tembelului care nustia decat sa se scarpine la oua si sa bea bere”. “Niste hahalere !” :))
    Povestea imi pare oarecum asemanatoare cu cea din “Enigma Otiliei” (una din cele 2 carti citite intr-a 12-a, pt ca venea BAC-ul :)) ): fetita ingenua ce creste, devenind si ea asemeni multor alti adulti din jur, executanta de rutine, lipsita de entuziasmul copilariei. Na, sper ca era vorba despre asta in scrierea lui Balzac :D.

    Insa intrebarea care se pune e: daca n-ar fi fost cu el, n-ar fi ajuns mai devreme sau mai tarziu sa aiba “freza de tanti” ? Sigur, acesta e doar un simbol, freza ti-o poti schimba repede, insa idealul de a fi “o femei puternica si independenta” e mult mai departe.
    Poate ar fi ajuns la o facultate “la zi”, intr-un oras mare. Poate ar fi colindat cluburile de cel putin 3 ori pe saptamana. Poate inca din timpul facultatii (din nevoie de bani) sau la sfarsitul ei ar fi ajuns nu sa vanda intr-un ghiseu de 2mp, ci la o casa intr-un supermarket. Nu ca acestea ar fi meserii rele in sine (nicio meserie cinstita nu e rea in sine), insa sub prisma orgoliului intelectual al celor ce urmeaza sau vor sa urmeze cariere “nemuncitoresti” sunt de nedorit.

    Apoi Adia, tu surprinzi foarte frumos cheia copilariei, entuziasmul care te face sa te bucuri de lucruri nesemnificative pentru cei “mari”. Ma gandesc daca nu au fost prietene de-ale tale care au ramas uimite la vederea scrierilor tale despre ele: “Cine ar fi crezut ca salasluieste atata literatura in mine ?” 😀 Sau poate asta e cheia: nu conteaza cum sunt in realitate lucrurile, ci cum le privesti.
    Revenind la entuziasm, cred ca e ceva universal la copii. Oare pitipoancele n-or fi avut si ele in copilaria lor macar un aspect ce trada o bucurie inocenta ? Sau acest “om negru”, sotul Elenei, o fi fost toata viata doar un ruinator de vise ?

    • Adia says:

      Da, ai dreptate..poate ca n-ar fi fost mult mai diferita viata ei daca nu s-ar fi casatorit, dar tot nu ma pot abtine sa ma gandesc ca a fost prea devreme…
      Cat despre sotul ei, nu-l consider “om negru” si stiu ca nu s-a casatorit cu ea doar de-a naibii, ca sa-i ruineze visele, pentru ca stiu ca o iubeste, doar ca…..nu stiu. Trebuia sa o pastreze in viata pe Elena de care s-a indragostit, sa faca tot ce poate pentru a-i impiedica transformarea intr-o tanti nefericita…
      Cat despre prietenele care au citit ce am scris despre ele…au plans :p

  21. camil says:

    cunosc câteva asemenea „Elene”. socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai ales la 18-19 ani

  22. Mona says:

    Cât despre prietena ta… acum fabulez, dar e o întrebare: te-ai gândit vreodată că de fapt e fericită şi faţa aceea care ţie îţi inspiră neîncredere o scoate din cauză că-şi dă seama că te-a dezamăgit?
    Foarte probabil vrea să fie încă prietenă cu tine, dar simte că interesele voastre au devenit mult prea diferite şi punctele voastre comune s-au împuţinat. It could be?
    Am încă părul lung şi negru. Culoarea aşa e de când m-am născut. Din fericirea sau nefericire n-a văzut prea multe alte forme. 😀 Şi-s foarte aproape de 30 ani. Mulţi văd, puţini pricep 😉

  23. Mai devreme sau mai tarziu majoritatea femeilor adopta freza de tanti … din comoditate, din necesitate, pentru supravietuire uneori .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s