Flashback II


Nu s-a terminat. Îl poartă în suflet la fel cum fredonează mecanic o melodie pe care a auzit-o de prea multe ori. El se ascunde în ieri, iar ea se teme de mâine.

Îl strânge la piept şi îl leagănă ca pe un copil. Şi ce dacă e bărbat ? Îl doare.

– “Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă ! Tu mi te-ai dat cu totul iar eu ţi-am dat un sfert de vis. Nu ştiu a cui e palma care te loveşte, gura care te ceartă, privirea care trece prin tine şi urechile de care se izbesc vorbele tale înainte să moară. Iarta-mă ! Caută-mă înăuntrul acestui monstru care m-a înghiţit şi eliberează-mă aşa cum mă ştii, aşa cum m-ai păstrat în amintiri. Nu sunt eu creatura dispreţuitoare care te ucide câte puţin. Nu se poate să fiu ! Eu mi-am jurat să te iubesc întotdeauna acum câteva veşnicii, când mi-ai spălat prosopul de sânge în seara de Crăciun, fără să te rog şi fără să te aştepţi să îţi mulţumesc.

E imposibil să fiu eu cea care s-a căţărat pe balustrada necunoscutului, pregătită să se arunce în nimic. Nu, nu… Eu sunt cea care te-a trezit din somn la patru dimineaţa, desculţă, udă şi goală, ţipând de pe hol “s-a luat curentuuuuuul!!!”. Da, lângă mine ai stat în pijamale în timp ce mă clăteam de spumă cu apă rece, clănţănind din dinţi. Pentru frica mea de întuneric ai ţinut ecranul de la telefon aprins, fără să-mi aminteşti că trebuie să te trezeşti devreme…

Nu sunt eu care nu mai are nevoie de tine,…nu cred că sunt…”

Advertisements
This entry was posted in Kindly unspoken and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Flashback II

  1. Interesantă iertăciune, dar parcă ea prea mult se învinovățește. Dacă ea simte că e în trupul unui monstru poate ar trebuii să se întrebe de ce a înghițit-o monstrul. Imi place cum ai scris textul. Felicitări.

  2. dandelion says:

    tot nu vrei sa vorbesti?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s