Si copacii mor in picioare.


Stateam in picioare abia de o jumatate de ora, dar ma dureau genunchii. Ma durea spatele. Poate pentru ca ma prefaceam ca sufletul nu ma doare deloc. O musca se plimba nepasatoare pe degetele ei. “Da-o de acolo” a soptit cineva altcuiva. Cu o fluturare de mana, musca a fost alungata pentru o secunda, apoi s-a intors, de data asta pe fruntea ei. Cei doi au ridicat din umeri, neputinciosi. Brusc, am simtit cum un hohot nebun de ras ameninta sa-mi izbucneasca din piept. Mustelor nu le pasa de noi ! M-am uitat disperata in dreapta si-n stanga, dupa un umar prietenos in care sa-mi ascund gura pacatoasa. Nimeni nu a vazut prin ochii si prin mintea mea evenimentul. Nu rade, nu rade, femeie absurda ! Mi-am muscat buzele si mi-am ingropat fata in guler. Asa, uita-te in jos, uita-te la podea. Oare de ce n-au maturat? Imi imaginez un harsait singuratic de matura pe parchet, in semiintuneric, ocolind masa pe care zacea ea. Da, nici eu nu as vrea sa matur aici. 

Aud cuvinte citite dintr-o carte, dar nu ma deranjez sa le ascult. Nu fac decat sa generalizeze viata fiecarui om. Mustelor nu le pasa. Cat de impersonal, cat de neutru si fara sens! Nici oamenilor nu le pasa. Cand o sa mor eu, nu vreau sa cante nimeni. Vreau sa se tina discursuri despre intamplari si sentimente adevarate si vreau ca cineva sa dea vina, in gluma, pe Iuli, pentru ca mi-a facut injectie cu apa din balta cand eram mici. 

Ne lasa sa ne asezam, in sfarsit. Inca ma doare spatele. Inca tot nu ascult cuvintele scrise ca o formula matematica sa se potriveasca oricui. Tu ai capul plecat si nu-ti vad fata, dar stiu ca plangi. Niciodata nu te-am vazut plangand. Iti place sa te prefaci ca esti puternic, nu-i asa? Eu te-as iubi si daca ai plange la reclame. Esti tu, esti al meu. Iti stergi obrajii cu mana goala. Oare ai uitat ca ti-am bagat servetele in buzunarul de la haina? 

Ma uit dupa pachetelul pe care l-ati strecurat langa ea, dar nu-l vad. O fi sub perna? L-ati ascuns de gura lumii, care ar fi decretat ca “nu se face” sa trimiti cu ea niste poze, un creion si un jolly de la remi. Lumea n-are decat sa-si tina gura! Mustelor nu le pasa.

Ne ridicam in picioare din nou, e aproape gata. Cel mai puternic din ei merge sa-si ia ramas bun. O saruta pe frunte si ii sopteste ceva plangand. Nu mai e puternic. E copilul ei batran, ii spune ultimele cuvinte in soapta, secretos si o saruta pe frunte, o saruta pe mana. Pe frunte, pe mana, pe frunte, pe mana. Ii mangaie parul alb cu degetele ridate si pleaca pentru totdeauna. Aproape imi aud inima cum se frange. Oamenilor le pasa.

 

Advertisements
This entry was posted in Everyday and tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Si copacii mor in picioare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s