Pentru că sunt proastă

Fiecare om porneşte prin viaţă înconjurat de un filtru protector care să-i obtureze vederea spre rău şi urât – spre real.  Acesta fie se erodează câte puţin cu fiecare minciună, cu fiecare dezamăgire, cu fiecare tristeţe, fie se sparge brusc şi zgomotos, izbindu-se puternic de un perete nemărginit de suferinţă.

Eu, prea comodă sau prea neputincioasă, n-am reuşit niciodată să mă dezbrac de tot de coconul care mi-a permis să rămân fragilă, fiind el puternic în locul meu. Prima fisură ar fi trebuit să apară devreme, pe la grădiniţă, când am recunoscut bocancii tatei pe sub costumul de Moş Crăciun. În loc să pun la îndoială tot ce am crezut până atunci, m-am umplut de mândrie, gândindu-mă că dintre toţi oamenii din lume, moşul i-a împrumutat pe ai lui.

N-am reuşit niciodată să-mi deschid ochii şi să văd lumea aşa cum se zvoneşte că e. Mereu sunt convină că în oricine se ascunde o fărâmă de bunătate acoperită de toate lucrurile de care îi e teamă. Niciodată n-am crezut că un om e rău în sine, ci că circumstanţele îl fac rău. Da, sunt o proastă. Un copil bleg şi prost, programat pe autodistrugere. Un copil care crede că nici un câine nu latră oamenii buni, că cel ce m-a muşcat a făcut-o din vina mea, pentru că s-a simţit ameninţat. O femeie proastă care probeză cea mai decoltată bluză din magazin, la cererea unui necunoscut care o minte că îi caută un cadou iubitei, apoi îi cere numărul de telefon.

Doamne, de ce nu se găseşte nimeni care să-mi plesnească ochelarii roz de pe nas şi care să scuture toată naivitatea din mine ??! Să-mi spună “Ascultă aici, copil nebun, nu mai pune botul la toate ! Nu trebuie să mai oferi încredere pe gratis,  nu toate cuvintele sunt sincere, “poate” nu duce întotdeauna la “da”, şi unele lacrimi nu vor decât să impresioneze mincinos. Aşa că termină ! Nu mai spera degeaba că dacă te străduieşti poţi ciopli în piatră cu mâinile goale şi nu mai spune criminalilor unde stai, ca să le protejezi stima de sine.  E în regulă să fii răutăcioasă şi reticentă uneori, nu o să mai fii atât de uşor de rănit. Şi pentru numele domnului, ai aproape 21 de ani, înjură şi tu, măcar o dată în viaţă !”

Posted in Regrete | Tagged , , , , , , , , | 29 Comments

Ultima tâmpenie a prefixului

Eram toate trei îmbrăcate în pijamale de ceva vreme. Restul casei dormea. Lorelay se uită la mine peste umăr.

– Mai sunt 15 minute din ziua ta. Ce vrei să facem ?

– Nu ştiu…

– Hai, o ultimă tâmpenie a prefixului. Ce ţi-ai dorit întotdeauna să faci ?

Am râs. – Păi, cel mai des se întâmpla să-mi doresc să fug de acasă, ca orice adolescentă ce se respectă.

– Bine, hai !

– Unde ?

– Vedem noi. Fugim de acasă.

– Eşti nebună !

– Hai, că trece timpul ! Vrei să fugi de acasă în calitate de om serios ?

– Bine. Am bătut-o pe Steliana pe spate. – Stinge calculatorul şi hai, fugim de acasă.

– Cum adică ??

– Aşa bine. Nu mai pierde vremea.

– Voi sunteţi duse cu pluta. Staţi să mă schimb.

– Nu te schimba, doar încalţă-te. Amândouă s-au întors spre mine, fixându-mă uimite. Am ridicat din umeri. – Dacă tot e ultima tâmpenie, măcar să fie cât mai tâmpită.

Cinci minute mai târziu, rânjeam toate trei, încântate de cât de silenţioase am reuşit să fim. Dacă ne-ar fi prins, n-ar mai fi fost fugă, ci doar o altă ieşire. A fost unul din momentele în care uiţi că ceva a fost vreodată rău şi te gândeşti că totul are să fie mereu la fel de frumos. Nimic nu mai conta.

– Mă, fetele alea erau în pijamale ???

Posted in amintiri, Momente speciale, Oameni dragi | Tagged , , , , , , | 23 Comments

Relaţii, pe scurt

Da, am avut destulă răbdare încât să urmăresc personajele în toate momentele idilei lor. Trist, ştiu.

Posted in Everyday, Părerea mea.., viata | Tagged , , , , , , | 33 Comments

Everything’s wrong, but it’s alright.

Într-o dimineaţă, un nimeni până atunci, se va trezi şi va spune lumii că a găsit modalitatea de a da timpul înapoi. Lumea îl va privi ca pe un nebun şi-l va trata cu indiferenţa caracteristică noii societăţi…

Cine a crezut nu cu mult timp în urmă că omul va putea zbura, sau că vom putea vorbi între noi de la mii de kilometrii distanţă, ţinand o cutie de plastic la ureche? De unde vine radioul? Ce-s alea microunde? Putem crea o fiinţă vie într-o eprubetă. Facem piese de schimb umane. Ne trebuie o inima? O facem ! Un ficat nou? Veste bună pentru beţivani –  îl facem.

Ce nu putem face? Doar ce nu am încercat până acum. Sau am încercat, dar nu am fost destul de deştepţi sau de nebuni să ne iasa din prima.

Toate marile invenţii s-au născut din lene. Din ce alt motiv să apară telecomanda, bicicleta, maşina, liftul, mixerul, scările rulante si multe altele? Din lene.

Dar invenţia acestui ”nimeni” vine din necesitate.

Vine din dorinţa omului de a repara greşeli anterioare, de a retrăi clipe frumoase lângă cei dragi, vine din dorinţa unui părinte de a fi lângă copilul lui atunci când ar fi trebuit să fie, vine din dorinţa copilului de a avea ce nu a avut, vine din dorinta de a o lua de la început si de a face totul să fie bine.

Fericiţi sunt cei ce vor trai acele timpuri.

Posted in Familie, Oameni dragi, Special pentru... | Tagged , , , , , , , , | 25 Comments

Păpuşi cu puţe şi femei cu breton

Astăzi, doar fapte diverse.

Poza asta e făcută la mine la facultate, în amfiteatru.

Vedeţi ceva ciudat la păpuşile astea în afară de faptul că-s îngrozitor de urâte ?

Nu?

Ia uitaţi-vă la gurile lor. Sunt pe atât de penetrabile pe cât par. Să vă mai zic un secret? Nu doar gurile. Au toate orificiile necesare, destul de realist realizate. Femeile zic. Bărbaţii… Bărbaţii-s uite aşa, ca în poza din dreapta.

Ştiu la ce vă gândiţi. “De ce naiba mi-aş lăsa copilul să se joace cu aşa ceva??” sau poate vă întrebaţi daca-s la facultatea de prostituţie, eu ştiu?

De fapt, astea-s păpuşi folosite în consilierea copiilor pe care-i suspectăm că ar fi victime ale abuzului sexual. Sunt tot felul de strategii prin care e mult mai uşor să înţelegi ce s-a întâmplat, astfel încât să nu fie nevoie să-l întrebi direct pe copilul care probabil nici măcar nu întelege ce-i aia şi de ce nu-i bine.

Nu ştiu voi, dar eu n-am mai auzit de aşa ceva până acum şi v-am arătat,aşa… să nu mă mir singură.

Cât despre a doua parte a titlului….E de influenţă tragi-comică.

Aseară pe la 11, mă uitam eu în oglindă aşa…cu ochi piţiponceşti şi mă gândeam “Hmmm…ceva nu-i chiar bine.” M-am răsucit pe toate părţile şi m-am cercetat ca pe duşman. “Părul. Parcă-i prea…prea uniform! Poate dac-ar fi mai scurt în faţă…Da, da, mereu mi-a stat bine aşa !”

Aş vrea să vă pot spune că mi-am făcut programare la coafor. Sau că mi-am dat seama că ar fi o greşeală şi nepreţuitul meu a scăpat teafăr. Sau măcar că a fost o nebunie de o clipă, că am fost posedată de un diavol al autodistrugerii şi că în toate cele 5 secunde am ţipat în mintea mea “opreşte-te!!”

Nu pot să vă spun nimic din toate astea. M-a mâncat în coaste să mă tund eu singură, neaparat şi obligatoriu şi cât mai repede posibil. “Ce, oi fi handicapată, să nu fiu în stare să-mi scurtez un pic şuviţele din faţă??”

Domnul, văzându-mi flacăra turbării în ochi, a avut milă de mine şi mi-a ascuns foarfeca. Vreun sfert de oră am căutat-o bombănind şi în final, ciudoasă, m-am mulţumit cu forfecuţa din trusa din unghii. Domnul o fi zis atunci “Oooo, văd că asta-ai nebună rău! Eu nu mă mai bag, că n-am cu cine. Trimite pe cineva să-i pună foarfeca înapoi în sertar.”

Oameni buni, credeam că am avut grijă de tot ! Şi am avut…doar că nu m-am gândit să las bietul smoc de păr să stea în treaba lui, plin de volum, aşa că am traaaas de el cu mâna stângă, să fie cât mai drept. CRANTZ…CRANTZ…CRANTZ…

Apoi i-am dat drumul. Mi-a tâşnit până deasupra de sprânceană ! Am aruncat arma crimei în chiuvetă.

“DOAMNE FEREŞTE !!”

La care Domnul, resemnat :

“Am încercat, da’  dacă eşti proastă…”

Posted in Perspectiva blondă, Râzi cu mine | Tagged , , , , , , , , , , , | 34 Comments

Viol. Se-ntâmplă…

Mi-am reînceput ieri practica, oameni buni. Tot în penitenciar, ca anul trecut, doar că nu în acelaşi. Nu o să insist prea mult pe faptul că m-am rătăcit de 4 ori mergând încolo şi de 3 ori venind înapoi şi că am ajuns la concluzia că pentru mine GPS-ul e o necesitate, nu un moft, ci o să povestesc doar cum a fost.

Spre deosebire de prima dată, acum n-am avut emoţii mai deloc. Nu mi-am uitat numele, n-am stâlcit cuvinte, nu mi-a venit să râd, nu m-am pierdut atunci când am primit răspunsuri neaşteptate şi am fost capabilă de o introducere mult mai bună decât “Ăăăăă, ăăăă….aici ţi-ai făcut tatuajele ?” (Memorabilă primă întrebare pe care să o pui primului deţinut cu care vorbeşti vreodată!)

De data asta am avut de luat interviul de evaluare unui bărbat de 42 de ani, nu foarte fioros. Omul a fost destul de cooperant, n-a refuzat nici o întrebare, deşi avea opţiunea asta, mi-a vorbit calm şi chiar mi-a dat  detalii suplimentare atunci când m-am ferit să cer.  Trecem peste etapele iniţiale, îmi spune despre viaţa lui dinainte să fie să închis, despre familie, despre meseria lui oficială, despre cum a încercat să se sinucidă, spânzurându-se cu propria cămaşă de patul de la etaj chiar după ce a fost arestat şi despre “tovarăşul” lui, care l-a ajutat să iasă din depresie şi cu care “e împreună”  de doi ani. Evident, mi-a fost jenă să-l întreb dacă se referă la acel gen de “împreună”, pentru că dacă l-aş fi întâlnit în afară mi-ar fi părut un homofob convins, dar, 5 ani de închisoare la activ  şi încă 9 de făcut….

Pe la jumătatea discuţiei îl întreb, aparent ca fapt divers, pentru ce e condamnat.

– Viol. O spune aşa de jovial şi nonşalant, de parcă mi-ar fi spus “albaştrii”, vorbind despre ochii soţiei. Apoi, ridicând din umeri, cu un început de zâmbet : se-ntâmplă…

Înainte să mă gândesc ce să răspund, ca să nu sune ca o condamnare şi să nu mai vrea să aibă de a face cu mine, continuă:

– Eu aveam un apartament de care soţia nu ştia şi mai stăteam acolo cu amanta. Ca şi cum aveam două vieţi, înţelegi?

– Înţeleg, dar ce legătură are cu violul ? Aţi violat amanta ? Din moment ce eraţi împreună nu se presupune că era de acord?

– Păi….cum să-ţi zic…amanta nu era tot aceeaşi. Adică…mai stăteau la mine fete până le făceam paşapoarte ca să le trimit dincolo.

Hopa…, lasă încet că zice tot. Viol, auzi…deja era şi proxenetism. Ce să mai, omul proba marfa înainte să o vândă mai departe. Din toată conversaţia noastră, singura dată când s-a pierdut cu firea a fost atunci când l-am întrebat dacă făcea acte fetelor pe numele lor adevărate.

– Da’ ce vrei să zici domniţă, că eu umblu cu falsuri ?

Nu, nu…cum aş îndrăzni să-l acuz de o asemenea monstruozitate? Revenim pe pista corectă şi continuă omul meu povestea:

– O fată mi-a fost  mai dragă, aşa că…a rămas la mine vreo 3 luni. N-a vrut ea la început, dar pe urmă cred că a început să mă iubească…

Pe scurt, omul a sechestrat-o. Într-o seară, au venit pe la el câţiva prieteni, s-au îmbătat şi au bătut-o şi violat-o, toţi. După ce au căzut fiecare prin câte un colţ, răpuşi de băutură, femeia a reuşit să iasă pe balcon, în pielea goală, de unde a sărit în balconul vecinilor de lângă şi ăia au chemat poliţia.

– Da’ eu cred că era supărată pe mine că am dat-o la alţii, că altfel nu mă dădea ea la poliţie…Şi cu nevasta cât scandal am avut ! Îmi zicea “bine mă, nu-i destul că m-ai avut pe mine şi pe amantă, ţi-or trebuit încă 7 pe lângă ?”. Apoi, pe un ton confidenţial: Ea crede că au fost numai 7, sărăcuţa…da’  în ultimii 10 ani au fost şi mai bine de 50…

Asta aşa.., ca să vedeţi cu ce oameni am de a face în fiecare vineri până la vacanţa de vară.

Posted in viata | Tagged , , , , , , , , , | 28 Comments

10 motive de fericire

Dacă mă cunoşti doar din blog, înseamnă că nu ţi-ai petrecut niciodată zeci de minute în şir uitându-te la ceas şi înjurându-mă în gând, în timp ce nu mai vin. Întârziu mereu. Ştiu că-i enervant, ştiu că-i nepoliticos, ştiu că n-am decât de pierdut din asta, dar n-am ce face, e handicapul meu.

Asta am zis aşa, ca să vă daţi seama cât de necaracteristic mi-ar fi fost dacă făceam leapşa asta la timp. O am de la Neamţu, că i-am cerut-o, că altfel, zgârcitul… Badpisi, în necunoştinţă de cauză, mi-a oferit-o din bunătatea inimii ei, nu ca alţii… :p

Aşadar, 10 lucruri care mă fac fericită :

1. Girl talk. Adică discuţiile alea de îi enervează pe bărbaţi, care încep entuziast cu “vai, să vezi…” şi durează câte o juma’ de zi sau noapte. A nu se confunda cu bârfa. Fiecare vorbeşte doar despre persoana ei. Mereu se lasă cu plâns de râs şi atunci ţi-e mai greu să te gândeşti la lucruri triste.

2. Îndrăgosteala. Parcă ai mai mult chef de orice.

3. Muzica în maşină. Cu amândouă geamurile deschise şi mers tare. Mai ales pe ploaie.

4.  … ?

5. Nimicurile neplănuite. Adică atunci când îmi vine să mă dau cu rolele la 3 dimineata şi mă chiar duc şi mă dau.

6. Mirosul de ploaie. Când bate vântul şi picură din când în când cu stropi mari şi ştii că urmează o ploaie hotărâtă, în care să te plimbi. Apoi, mirosul de praf ud.

7. Începutul primăverii.  Primele zile calde, când nu vrei decât să stai cât mai mult afară, să te mângâie soarele, să miroase a pomi înfloriţi şi a iarbă, să citeşti pe o bancă în parc sau pe o pătură în curte şi să speri să nu atragi albine.

8. Prima zăpadă din an. Pur şi simplu magic.

9. Lumina portocalie dinainte de asfinţit. Mai ales lângă cineva drag.

10. Locul meu preferat.



Posted in Lepșe | Tagged , , , | 25 Comments